Reguli doar pentru unii. Ministrul Sănătății, alături de alte 5 persoane, la masă în restaurant, în spațiu închis

Guvernul a închis de luni, 9 noiembrie, piețele, cinematografele, teatrele și alte unități care-și desfășoară activitatea în spații închise. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost surprins duminică, petrecând ore în șir închis într-un balon de plastic, alături de alte cinci persoane: o consilieră a sa, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și alți trei membrii ai familiei acestuia, scrie 7iasi.ro

Duminică, la amiază, în jurul orei 15.30, Nelu Tătaru s-a întâlnit cu toți aceștia pe terasa unui restaurant din Palas. Grupul s-a închis într-un iglu din material plastic, acoperit parțial cu o prelată, ferit de privirile trecătorilor. Primii care au sosit la întâlnire au fost ministrul Sănătății, consiliera acestuia și fostul ministru al Mediului, Costel Alexe. Ulterior, după câteva zeci de minute, și-a făcut apariția și familia lui Alexe, soția și doi copii minori.

Cele șase persoane prezente în iglu au mâncat, după care soția și cei doi copii ai lui Costel Alexe au plecat. Nelu Tătaru, consiliera acestuia și Costel Alexe au mai petrecut împreună câteva ore.

Nelu Tătaru și invitații săi nu au ignorat doar pericolul de a petrece ore în șir închiși într-o cupolă de plastic. După cum se poate observa, imaginile prezentate de 7IAȘI îi surprind pe Costel Alexe, Nelu Tătaru și consiliera acestuia discutând de la o distanță foarte mică unul față de celălalt, mai puțin de un metru, având practic scaunele lipite.

Angajații restaurantului au observat persoana care a filmat „iglu-ul ministerial” și i-au cerut acestuia să plece, mai notează sursa citată.

Ministrul Nelu Tătaru nu a răspuns deocamdată solicitărilor presei, pentru a oferi o reacţie la situaţia prezentată de media din Iaşi.

(sursa foto: 7iasi.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *