Prefectura Ilfov întârzie cu informarea către cetățenii Chiajnei dacă va fi prelungită carantina. Ce spun sursele noastre

În cele mai recente două-trei zile, cetățenii Chiajnei întreabă ce se va întâmpla cu ei din seara de vineri, 4 decembrie, ora 22.00, când expiră carantina impusă de autorități. Până la această oră (17.30) nu a fost făcută nicio informare oficială.

Răspunsul trebuie să vină de la Instituția Prefectului. Potrivit legii, o zonă poate fi plasată în carantină prin ordin al șefului DSU, Raed Arafat sau a unei persoane desemnate de acesta, în baza unei decizii a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Potrivit surselor noastre, ordinul urmează să vină în această seară (vineri, 4 decembrie) și va prelungi carantina în Chiajna pentru încă 7 zile.

Conform raportării Direcției de Sănătate Publică Ilfov, incidența cumulată a cazurilor la nivelul localității Chiajna, calculată la data de 04 decembrie 2020, pentru perioada 20.11.2020 – 03.12.2020, era de 7,35 la mia de locuitori. Județul Ilfov are, de asemenea, o incidență ridicată, peste 7 la mie, fiind al doilea ca număr de infectări între județele țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *