Un consilier local USRPLUS și-a anunțat retragerea din Consiliu. Urmează și al doilea. Ce a făcut formațiunea în decurs de un an?

O comună, un partid sau o țară nu se conduc prin postări pe Facebook. Cel puțin așa a arătat realitatea până în acest moment. USRPLUS, poate cea mai activă formațiune online, s-a retras de la guvernare, iar cât a stat, promisiunile de campanie par să fi fost uitate. La fel și promisiunile în plan local, la nivel de Capitală, sector 1, Timișoara, Brașov etc. Sunt câteva exemple. Ce s-a ales de campania ”Fără penali în funcții publice”, de autostrăzi, un sistem sanitar mai accesibil și apropiat de cetățeni, debirocratizare, transparentizare? Profesionalizarea instituțiilor?

În Chiajna, formațiunea pare să nu își fi revenit după ce candidatul Zainea și-a luat jucăriile și a plecat. Supărat pe foștii lui colegi din Parlament, foștii lui colegi de partid, foștii lui colegi de campanie, pe toate autoritățile locale și centrale, fostul candidat, perdant și la Primărie, și la alegerile parlamentare, domnul Zainea pare să fie într-un război universal, în care nu-l mai încap nici comuna, nici țara. Aruncă aproape zilnic săgeți către președintele lui de partid care l-a pus pe lista de candidați, care a muncit cu el în campanie, către toți colegii pe care odinioară îi lăuda până la fanatism, în colegii lui din filiala locală, care i-au muncit campania și care au avut de suportat puseurile de orgoliu și comportamentul care l-au dus la rezultatele menționate mai sus. Înfierează, defăimează, jignește toți adversarii, face crize de nervi, compară merele cu perele, se compară cu Nicolae Steinhardt, împroașcă retina cititorilor cu vorbe alese, demne de un fost deputat ”putoare”, ”duhoare”, ”hoți”, ”pute”, ”nemernici” etc. Deși știe foarte bine că groapa de gunoi nu aparține comunei Chiajna, îi dă înainte cu subiectul pe care il exploatează de mai bine de doi ani. Mai nou, Chiajna e de vină că directoarea executivă de la APM București locuiește în comună, comună care, după cum uită cu obstinație domnul fost viitor primar și fost viitor parlamentar, NU GESTIONEAZĂ GROAPA DE GUNOI, aceasta fiind în jurisdicția lui ”Clotilde”, după cum o numește familiar domnul Zainea. Clotilde, de altfel, un model în gestionarea curățeniei într-un sector.

Fără a avea nici cea mai mică urmă de proiect, domnul Zainea a devenit un procesoman redutabil, un reclamagiu de top și mai ales un deontolog ireproșabil. Știe cum se conduce un minister, deși nu a condus niciodată, știe cum se conduce o comună, deși a pierdut alegerile, știe cum se conduce o instituție, deși nu a făcut asta, știe cum se conduce un partid, o alianță, o țară. Și de pe margine le dă lecții tuturor, trecând prin tot curcubeu de stări: nostalgic, romantic, frustrat, agresiv, deprimat, victimizat, intelectual fin, cetățean activist, golănel, băiețel. De altfel, urmărind campania electorală, estimasem încă de acum mai bine de un an (click aici) unde va duce această sarabandă politică a veșnicului candidat nemulțumit, cu voia Dvs, domnul Corneeeel Zaineeaaaa! În timp ce domnia sa bate pe la uși, pe la ferești, doar să se mai deschidă ușa USR pentru el, să vedem ce face filiala locală.

În prezent, USR-PLUS Chiajna are cu un consilier local mai puțin, respectiv domnul Daniel Ciumacencu. Potrivit procesului verbal al ședinței din 31.08.2021, ”Domnul consilier local Daniel CIUMACENCU, își anunță retragerea și își ia la revedere de la grupul consilierilor, aceasta fiind ultima ședință la care participă”. Sursele noastre ne-au precizat că și domnul Marius Capotă își pregătește retragerea.

Să aruncăm o privire pe procesul verbal. Din punctele de pe ordinea de zi, echipa de consilieri pare să fi fost de acord doar la ordinea de zi.

La punctul de pe ordinea de zi privind Proiectul nr. 51pentru aprobarea încheierii contului de execuţie al bugetului local al comunei Chiajna la data de 30.06.2021 (un punct absolut normal la toate entitățile publice, unde parcurgerea anului fiscal și a contractelor impun rectificări bugetare repetate și încheieri ale contului de execuție), votul a fost următorul:


”La dezbatere sunt prezenți 19 consilieri

Se ia act de avizul comisiilor de specialitate.
În acest moment al ședinței, aduce cineva amendamente proiectului?
Dacă mai dorește cineva să intervină la acest proiect
Se supune la vot proiectul. Se votează prin: Vot prin ridicarea mâinii individual
Constantin DUMITRU – pentru
Ionuț ARDELEANU – pentru
Dănuț COJOCARU – pentru
Adrian RUSE – pentru
George ȘOGLU – pentru
Lucian–Ionuț CURT – pentru
Alexandru–Eduard BALACI – pentru
Lida–Elena BARBU – abtinere
Andrei CODREANU – abtinere
Horia CUCU – abtinere
Marius CAPOTĂ – abtinere
Ionel–Dan CIOBANU – abtinere
Alexandru PEPTEA – abtinere
Daniel CIUMACENCU – abtinere
Narcis–Daniel COSTACHE – abtinere

Răzvan–Ionuț IVAN – pentru
Claudiu–Marian LUCA – pentru
Alexandra JERLĂIANU – pentru
Lucian PETRIȘOR – pentru.

În virtutea transparenței clamate în campania electorală, poate ar fi fost util să afle și cetățenii de ce echipa USRPlus s-a abținut.

Proiectul nr. 53
privind alegerea președintelui de ședință
La dezbatere sunt prezenți 19 consilieri
Președintele de ședință dă cuvântul inițiatorului
Mircea MINEA: nu
Se ia act de avizul comisiilor de specialitate.
În acest moment al ședinței, aduce cineva amendamente proiectului?
Dacă mai dorește cineva să intervină la acest proiect
Se supune la vot proiectul. Se votează prin: Vot prin ridicarea mâinii individual
Constantin DUMITRU – pentru
Ionuț ARDELEANU – pentru
Dănuț COJOCARU – pentru
Adrian RUSE – pentru
George ȘOGLU – pentru
Lucian–Ionuț CURT – pentru
Alexandru–Eduard BALACI – pentru
Lida–Elena BARBU – impotriva
Andrei CODREANU – impotriva
Horia CUCU – abtinere
Marius CAPOTĂ – impotriva
Ionel–Dan CIOBANU – impotriva
Alexandru PEPTEA – impotriva
Daniel CIUMACENCU – impotriva
Narcis–Daniel COSTACHE – impotriva

Răzvan–Ionuț IVAN – pentru
Claudiu–Marian LUCA – pentru
Alexandra JERLĂIANU – pentru
Lucian PETRIȘOR – pentru
Rezultatul votului: 11 pentru; 1 abțineri; 7 împotriva.

Motive? Propuneri? Amendamente? Nu am observat.

A fost doar un exemplu despre activitatea consilierilor locali, care altminteri sunt foarte activi pe Facebook. Cine va avea răbdare să parcurgă toate procesele verbale ale ședințelor din acest mandat, poate constata că cele mai mari diferențe de opinii (și vot) sunt la alegerea președintelui de ședință, a reprezentanților în CA-urile școlare și, în general, pentru funcții.

Între timp, oamenii care i-au votat așteaptă onorarea promisiunilor. Dar nu pe Facebook, pe TikTok sau Youtube.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *