Masca devine obligatorie pe stradă în Chiajna, din 4 septembrie. Noi măsuri din cauza creșterii incidenței cazurilor de Covid 19.

În comuna Chiajna, de sâmbătă, 4 septembrie, locuitorii vor fi nevoiți să poarte din nou masca pe stradă, în urma creșterii ratei de incidență cumulată calculată la 14 zile de 2,12/1000 locuitori, Această măsură, dar și altele, au fost decise de autoritățile județene.

Organizatorii de nunți nu pot primi mai mult de 100 de invitați în spațiul închis și cel mult 150 de persoane în spațiile exterioare. Excepție fac situațiile când invitații prezintă certificatul de vaccinare.

De asemenea, se limitează numărul de persoane care pot participa la mitinguri, la cel mult 100 de persoane care trebuie să poarte mască de protecție. Autoritățile județene au luat măsuri după ce rata de infectare a depășit două cazuri la mia de locuitori.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare cetăţean şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Setul de măsuri dispus de autorități poate fi consultat AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *