Dezastru total în Vaslui: nicio unitate spitalicească nu are autorizație ISU

Niciun spital din judeţul Vaslui nu are, la această dată, autorizaţie de securitate la incendiu, a informat, luni,16 noiembrie, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Potrivit inspectorului-şef Niculae Tătaru, la spitalele din Vaslui şi Huşi s-au efectuat anumite lucrări care nu au respectat cerinţele impuse de ISU, iar unităţile nu au autorizaţie. La Bârlad, unde spitalul a fost desemnat unitate suport COVID-19, au fost făcute lucrări la două corpuri, existând documentaţiile avizate, care urmează să vină spre autorizare, iar la Murgeni spitalul nu face obiectul autorizării deoarece clădirea este veche şi nu a suferit modernizări în ultima perioadă.

Noi am făcut un control în perioada februarie-martie, în urma căruia au rămas cele două spitale cu lucrări de investiţii majore, e vorba de Spitalul Judeţean Vaslui şi Spitalul Municipal Huşi, care nu au autorizaţie de securitate la incendiu prin modificările pe care le-au avut în baza unei documentaţii care a fost avizată. Ele au avut aviz şi s-au executat lucrări, dar, în schimb, nu s-au respectat condiţiile din aviz şi acele obiective nu au autorizaţie de securitate la incendiu. La Bârlad este vorba despre mai multe corpuri de clădire, unitatea fiind modulară. Dintre acestea, la două corpuri se fac modernizări. Ele au documentaţii avizate, sunt în lucru aceste activităţi şi trebuie să vină spre autorizare”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Niculae Tătaru.

Reprezentanţii ISU Vaslui efectuează în această perioadă controale la spitalele din judeţ, în urma unei decizii luate la nivel naţional.

Liderul PRO România, Victor Ponta, a făcut, pe pagina sa de Facebook, dezvăluri. El a vorbit despre județul de proveniență al ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

„În județul Vaslui, județul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, candidatul PNL la Camera Deputaților, niciun spital nu are aviz ISU!”, a scris Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook. „Comandantul ISU este Niculae Tătaru, fratele ministrului Sănătății!”.

„Nelu Tătaru a fost votat în funcția de ministru, alături de tot guvernul PNL Orban, de toți parlamentarii PSD din Vaslui!”, a încheiat liderul PRO România.

Controalele au intervenit după tragedia de sâmbătă, 14 noiembrie, la Piatra Neamț.

Zece pacienți care erau bolnavi de COVID și erau intubați au decedat după ce un incendiu a izbucnit la Secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra Neamț. Alte șapte persoane, între care un medic care a suferit arsuri extinse, sunt în stare gravă. Medicul a fost transferat în Belgia pentru tratament. Încă trei cadre medicale – un medic și două asistente – au primit îngrijiri pentru arsuri, dar starea lor este mai bună și nu necesită internare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *