De luni, Chiajna intră în scenariul roșu și carantină de noapte în weekend. Ce restricții vor fi aplicate.

Rata de infectare în nouă localități din județul Ilfov a trecut, duminică, 26 septembrie, de 6 cazuri la mia de locuitori, astfel că urmează să intre în carantină de noapte în weekend.

Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cetățenii cu privire la următoarele:

Astăzi, 26 septembrie 2021, Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov a prezentat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov propunerile de aplicare a măsurilor prevăzute de HG nr. 932/2021 cu modificările și completările ulterioare, pentru localitățile Chiajna, Dărăști-Ilfov, Otopeni, Popești-Leordeni și Voluntari din județul Ilfov, care la data prezentei înregistrează următoarele valori ale ratei de incidență:

  • Chiajna – 7,25/1000 locuitori
  • Dărăști-Ilfov – 6,25/1000 locuitori
  • Otopeni – 6,35/1000 locuitori
  • Popești-Leordeni – 6,68/1000 locuitori
  • Voluntari – 6,77/1000 locuitori

Pe cale de consecință, astăzi, 26 septembrie 2021, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 173 din 26.09.2021 privind măsurile dispuse pentru localitățile Chiajna, Dărăști-Ilfov, Otopeni, Popești-Leordeni, Voluntari.

În spatiile publice, târguri, piețe, mijloace de transport în comun, instituții de învățământ, la locul de muncă, spații comerciale, este obligatorie purtarea măștii, astfel încât aceasta să acopere nasul și gura.

In zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pentru persoanele nevaccinate, se interzice deplasarea in afara locuinței între orele 20.00 și 5.00, în afara deplasărilor în interes profesional, urgențe medicale, alte situații prevăzute de lege, iar deplasarea trebuie să fie însoțită de declarație pe propria răspundere. (click AICI pentru modelul de declarație). Restricțiile de circulație nu se aplică persoanelor vaccinate, care au cel puțin zece zile de la rapel și pot demonstra asta cu certificatul verde.

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, operatorii economici care activează în spații închise/deschise își vor desfășura programul între orele 5.00 și 18.00, cu excepția celor care fac livrări la domiciliu, farmaciilor, benzinăriilor, firmelor de transport.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare, a produselor alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, de tip cafenele, în spații închise sau la terase este interzisă. Activitatea cu publicul a sălilor de sport, jocuri de noroc, administratorii piscinelor închise este interzisă.

Sunt interzise activitățile recreative în aer liber, mitingurile, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri).

Hotărârea integrală o puteți citi AICI.

Măsurile intră în vigoare din 27 septembrie, ora 10.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *