Copiii se întorc în clase. La școala gimnazială din Chiajna au fost amenajate două săli în plus, pentru asigurarea distanțării.

Anul școlar 2021 – 2022 a început, cu marea majoritate a elevilor prezenți în sălile de clasă. Din cauza pandemiei, 2400 de copii vor învăța în continuare online, în vreme ce restul instituțiilor se vor adapta în funcție de rata de infectare în localitatea respectivă. În acest an școlar sunt înmatriculați aproximativ 2.900.000 de elevi și preșcolari, cu 1 milion mai puțin decât acum 18 ani.

La Chiajna, o localitate în care au revenit o parte dintre măsurile restrictive, primarul Mircea Minea a anunțat că la școala gimnazială a fost suplimentat numărul de clase amenajate cu două, pentru asigurarea distanțării și au fost montate proiectoare, de asemenea, pentru evitarea contactului fizic în timpul orelor.

”Școlile de pe teritoriul comunei Chiajna își deschid porțile, chiar dacă ne aflăm încă în pandemie.Așa cum știți, întotdeauna elevii vor reprezenta o prioritate, de aceea toate unitățile de învățământ de pe teritoriul comunei Chiajna au fost dezinfectate și pregătite pentru începerea noului an școlar.Școala gimnazială a fost suplimentată cu încă două săli de clasă și toate clasele au fost dotate cu videoproiectoare, băncile au fost înlocuite și curțile școlilor au fost modernizate.Ca în fiecare an, Primăria Comunei Chiajna va asigura toate măsurile, astfel încât elevii și dascălii să-și desfășoare activitatea în cele mai bune condiții și nu în ultimul rând în SIGURANȚĂ!”, a anunțat, pe pagina de Facebook, edilul comunei.

Rata de incidență a infectărilor cu noul coronavirus, calculată pentru comuna Chiajna în ziua de 12 septembrie 2021 a fost de 2,09 la mia de locuitori. Din 3 septembrie a revenit obligativitatea purtării măștii pe stradă și în interior. Potrivit ordinului comun emis de miniștii Educației și Sănătății, este interzis accesul însoțitorilor în școli, în afara unor cazuri justificate și aprobate de conducerea instituțiilor de învățământ.

(sursa foto: Școala gimnazială Alexandru Odobescu, Chiajna, pagina de Facebook).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *