România poartă mască de ziua ei. Românii sărbătoresc online.

Sărbătorile publice au fost anulate anul acesta, de Ziua Națională. Nu mai au loc petreceri, nu se mai gătește fasole la cazan, nu mai au loc defilări. Parada de la Arcul de Triumf din București a fost redusă la o ceremonie la care au participat doar câteva oficialități ale statului.

La Arcul de Triumf, a avut loc o ceremonie restrânsă, la care au participat președintele Klaus Iohannis, premierul, membrii Guvernului, dar și alte oficialități. Comandantul ceremoniei și omul care l-a întâmpinat pe Klaus Iohannis este nimeni altul decât locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, generalul-maior Vasile Toader.

Domnule președintele, Detașamentul de Onoare și invitații sunt gata pentru începerea ceremoniei dedicate Zilei Naționale a României. Locțiitorul șefului Statului Major al Apărăriii, general-maior Toader”, s-a prezentat generalul-maior Vasile Toader, la sosirea lui Klaus Iohannis.

Născut la 16 noiembrie 1965, Vasile Toader a fost împuternicit, în luna februaria a.c., locțiitor al șefului Statului Major al Apărării.Generalul-maior Vasile Toader este unul dintre militarii care au participat activ în teatrele de operații în care a fost implicată Armata Română.

Între aprilie 2011 și aprilie 2014 a fost şef Secţie operaţii curente, Componenta Operaţională Aeriană, Statul Major al Forţelor Aeriene. Participă la operaţia ISAF îndeplinind, timp de șase luni, funcţia de comandant al Grupului de operaţii aeriene pe Aeroportul Internaţional Kabul, Afganistan.

Majoritatea institutiilor care anii trecuți participau la festivități au organizat evenimente online. Și artiștii, în locul concertelor, se exprimă pe rețelele sociale. Turismul este și el afectat, majoritatea românilor făcând schimb de urări pe social media. De asemenea, pe rețelele sociale, autoritățile sunt criticate de cetățeni, pentru închiderea restaurantelor, piețelor, hotelurilor, interzicerea concertelor, spectacolelor.

Personajul Celentano, din Las Fierbinţi, interpretat de actorul Adrian Vâncică, a pregătit un monolog de senzaţie care prezinţă situaţia din ţară.

Cui mama dracu’ îi mai arde de poezie, doamnă? Dumneavoastră nu vedeţi cum trăim noi? Într-un banc de-ala sec care nu-l înţelege nimeni. Un peşte mergea pe un drum. Asta-i România. Îl intreb: «ce caută mă, peştele ăla pe drum?» E normal? Nu e normal, peştele trebuie să stea în apă. Dar a ajuns peştele ăla acolo că l-a pus mă-sa, l-a pus ta-su, un senator, un deputat, pe pile. Şi el când s-a vazut acolo ce face? Nimic, încearcă să meargă pe bicicletă, ca să fie el mai cu moţ. Nu mai e nimic normal.  Te uiţi în stânga, în dreapta. Anapoda ai şcoala. Copiii, îi învaţă în şcoală, tango. Termină şcoala, dă copilul de viaţă, supriză! În viaţă se joacă căluşarul. Ştiţi? Nu ştim. Păi de ce, mă? Pentru că pe noi, în şcoală, ne-a învăţat tango. Păi hai, măi, să vă înveţe ce trebuie. Păi nu putem. Păi de ce? Pentru că aşa e sistemul.  Aşa e sistemul? Sistemul ăsta pe mine mă zăpăceşte de cap, că nu înţeleg. Intri în spital şi, dacă ai noroc să ieşi de acolo, eşti mai bolnav decât ai intrat. Te duci în alt spital să te tratezi de ce ai luat din primul, după aia în al treilea din al doilea şi tot aşa până când ajungi să te tratezi cu pământ la cimitir.

Văncică nu i-a uitat nici pe cei care ne conduc țara și pe care îi votăm din 4 în 4 ani. „Cum facem noi ca să schimbăm sistemul? Asta-i întrebarea. Un pește merge pe drum. Pune, măi, peștele ăla în apă, să înoate, să dea din codiță. Avem și poezie în viața noastră. Avem poezie, respectiv rimă. Că și la poezie se repetă, și în viața noastră se repetă. Din 4 în 4 ani, din 5 în 5 ani. Este rimă încălecată, că toți vrea să ne încalece. Este rimă împerecheată, că toți vrea să ne împerecheze. Și vine cu aceeași poezie. O să fie bine, o să vă dăm, o să vă facem. O să facem schimbarea. Știți ce înțelege ei când face schimbarea? Că schimbă pe Mamba cu Tamba„.

Explicați-mi mie, dacă este același joc, cu aceleași reguli, cu aceleași butoane, cu aceiași oameni, cum mama dracu’ se schimbă ceva? Cum? Vreau și eu să văd peștele în apă, drumul cu asfalt. Purceaua e moartă în coteț demult. Și știi ce face? Îi pune pijama și spune: «ba nu, doarme!» Zău, mă? De ce ești mă, hahaleră? Eu nu văd, mă, că e moartă? Și cum văd eu vede toți„.

Și mai este un proverb care mă tot gândesc la el. Statul când zice că îți ia, îți ia. Când zice că îți dă, zice. Dar cred că sistemul trebuie schimbat. Și până se schimbă, ca să nu ne mai bazăm pe ăsta, hai să ne bazăm pe noi. Eu așa fac, mă bazez pe voi. Hai, România”.

(sursa foto: mapn.ro, repetitii ceremonie)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *